Smart Urban sarbatoreste 50 de articole.
Multumim cititorilor nostri fideli :-))
duminică, 30 martie 2008
Tempo - gresit
Cafeneaua Tempo are un salon de nefumatori, langa baie,constand in 2 mese. Ok ca design si personal prezentabil. Nu va recomand cocktail-urile si nici specialitatile de cafea. Desi e cafenea...
Rooms, daca nu aveti destule acasa
E un loc cu look interesant, saloane divers mobilate si decorate, cocktail-uri foarte bune. din pacate spre 10 seara, muzica e cam tare.
Amalia respira adanc, la Teatrul Act
Respect!
O piesa buna, o actrita si mai buna (sau invers). Un spectacol de o ora si ceva, monolog, decor minimalist, incarcatura emotionala maxima, talent rar. Cristina Casian e o actrita de 24 de ani, care a facut rolul asta, zice-se, pentru examenul de licenta. Ea mai zice (intr-un interviu din Ziua) ca a dat la teatru pentru ca nu stia unde sa se duca altundeva. Spre norocul publicului, nu a vrut Geografie.
Pentru mine, spectacolul a fost si un fel de iluminare personala, ca m-a vindecat pe veci de vechea mea prejudecata ca actritele trebuie sa fie neaparat inalte si frumoase, glamour si stylish. O alta prejudecata personala din 1997 era ca nu credeam ca se va juca vreodata teatru in Romania altfel decat in cada de baie. Ok, am gresit.
Revenind la piesa...
Mergeti si (re)vedeti!
O piesa buna, o actrita si mai buna (sau invers). Un spectacol de o ora si ceva, monolog, decor minimalist, incarcatura emotionala maxima, talent rar. Cristina Casian e o actrita de 24 de ani, care a facut rolul asta, zice-se, pentru examenul de licenta. Ea mai zice (intr-un interviu din Ziua) ca a dat la teatru pentru ca nu stia unde sa se duca altundeva. Spre norocul publicului, nu a vrut Geografie.
Pentru mine, spectacolul a fost si un fel de iluminare personala, ca m-a vindecat pe veci de vechea mea prejudecata ca actritele trebuie sa fie neaparat inalte si frumoase, glamour si stylish. O alta prejudecata personala din 1997 era ca nu credeam ca se va juca vreodata teatru in Romania altfel decat in cada de baie. Ok, am gresit.
Revenind la piesa...
Mergeti si (re)vedeti!
sâmbătă, 29 martie 2008
Who the fuck is Emo?
In muzica, emo cica ar fi un punk rapid si emotional. Adica, pe romaneste, ii spui iubitei ca "...tu-ti mortii ma-tii, te iubesc, fa", tipand si tzopaind. Dar ii arati latura ta sensibila. Comun melodiilor emo este tragismul, disperarea, strigatul (majoritatea se termina cu un geamat, muget, ceva in genul asta).
In genere, emo este un stil care caracterizeaza boys and girls depresivi, care au suferit deceptii (poate mami si tati nu i-au lasat la joaca) si ale caror experiente traumatizante le-au modificat modul de a gandi si relationa. Ochii sunt rimelati, parul franjurat,nespalat, taiat in unghi si acoperind 2/3 din fatza, accesoriile hiper prezente (insigne, etc), geanta e din aceea lunga, de postas, imbracamintea exclusiv neagra.
Emo-kids sunt strange in opinia mea, dar nu deranjeaza, ii vezi si pe la noi, conform literaturii de specialitate, un emo kid e o mixura intre goth, rock si punk kid.
Exista comunitati de emo-kids (emo-kids.ro).
Acum nu stiu cine anume da trendul si cine il follow, dar multi marketeri sunt asociati subiectului. Stiti Emily the strange, de pe Gabroveni? Emo kids reprezinta un segment de piata. Follow the profit, no matter where!
Ascutati aici ( Bright Eyes, Lover I Don't Have To Love)
Love's an excuse to get hurt
And to hurt
Do you like to hurt?
I do, I do
Then hurt me
Daca ma gandesc bine, I knew once an Emo...
Si aici, pt a exemplifica primul rand al postului, o formatie mai cunoscuta, My Chemical Romance cu, evident, I'm Not OK. (credeti-ma!)
In genere, emo este un stil care caracterizeaza boys and girls depresivi, care au suferit deceptii (poate mami si tati nu i-au lasat la joaca) si ale caror experiente traumatizante le-au modificat modul de a gandi si relationa. Ochii sunt rimelati, parul franjurat,nespalat, taiat in unghi si acoperind 2/3 din fatza, accesoriile hiper prezente (insigne, etc), geanta e din aceea lunga, de postas, imbracamintea exclusiv neagra.
Emo-kids sunt strange in opinia mea, dar nu deranjeaza, ii vezi si pe la noi, conform literaturii de specialitate, un emo kid e o mixura intre goth, rock si punk kid.
Exista comunitati de emo-kids (emo-kids.ro).
Acum nu stiu cine anume da trendul si cine il follow, dar multi marketeri sunt asociati subiectului. Stiti Emily the strange, de pe Gabroveni? Emo kids reprezinta un segment de piata. Follow the profit, no matter where!
Ascutati aici ( Bright Eyes, Lover I Don't Have To Love)
Love's an excuse to get hurt
And to hurt
Do you like to hurt?
I do, I do
Then hurt me
Daca ma gandesc bine, I knew once an Emo...
Si aici, pt a exemplifica primul rand al postului, o formatie mai cunoscuta, My Chemical Romance cu, evident, I'm Not OK. (credeti-ma!)
Chick lit - smart girl
Carturesti, carte si ceai, smart books si less smart. Ca de finante, marketing si literatura cu shtaif ne-am cam saturat, am cautat niste sfaturi practice. Si ce aflam? Pe scurt, ca barbatii adora sanii mari si picioarele mici, dar si ca UMORUL DAUNEAZA GRAV ATRACTIVITATII, ceea ce ne-a bulversat putin. Cica, barbatii doresc ca femeile sa aiba simtul umorului, dar, citez, sa nu il si produca...
Cartea, pe care nu o recomand, e putin demodata. Umorul e intr-adevar o trasatura masculina. Se asociaza des cu inteligenta, ceea ce e, prin definitia impusa de societatea patriarhala, apanajul barbatilor. O femeie intelingenta, in acest cliseu, e tot una cu o femeie cu barba.
Numai ca lucrurile evolueaza. Cu cat mai multe femei singure si independente financiar, cu atat mai multe comediene... Cu cat mai multi barbati ferchezuiti, cu atat mai multe curajoase. In fond, statistic, femeile sunt mai multe decat barbatii. Asa ca, economic vorbind, femeile ar trebui sa liciteze. Voulez vous couchez avec moi? se rosteste din ce in ce mai mult pe voce inalta.
Si pentru fiece metrosexual, o amazoana (cu ambii sani de preferinta, mari). Traiasca bisturiul!
In Japonia, se pare ca deja, rolurile sunt inversate: tinerii japonezi, filiformi si cu tunsori medii, filate, sunt abordati de tinere rumene si cu forme (din ce in ce mai rar de la fitoestrogenii traditionali, mai mult de la cutit). Cine pe cine scoate in oras? Ele, desigur. Si atunci cine trebuie sa aiba replici inteligente si pline de umor?
Daca doriti o casatorie de tip traditional, la orice gluma fina a barbatului de langa voi zambiti delicat. In rest, nu vorbiti de loc! (Din manualul de educatie pentru tinerele femei ale clanurilor de mafioti si nu numai).
Daca doriti sa va amuzati, nu asteptati replica inteligenta a barbatului de langa voi. S-ar putea sa nu apara niciodata! Ca si cererea in casatorie de altfel. So, smart tip: say, ask, do!
Cartea, pe care nu o recomand, e putin demodata. Umorul e intr-adevar o trasatura masculina. Se asociaza des cu inteligenta, ceea ce e, prin definitia impusa de societatea patriarhala, apanajul barbatilor. O femeie intelingenta, in acest cliseu, e tot una cu o femeie cu barba.
Numai ca lucrurile evolueaza. Cu cat mai multe femei singure si independente financiar, cu atat mai multe comediene... Cu cat mai multi barbati ferchezuiti, cu atat mai multe curajoase. In fond, statistic, femeile sunt mai multe decat barbatii. Asa ca, economic vorbind, femeile ar trebui sa liciteze. Voulez vous couchez avec moi? se rosteste din ce in ce mai mult pe voce inalta.
Si pentru fiece metrosexual, o amazoana (cu ambii sani de preferinta, mari). Traiasca bisturiul!
In Japonia, se pare ca deja, rolurile sunt inversate: tinerii japonezi, filiformi si cu tunsori medii, filate, sunt abordati de tinere rumene si cu forme (din ce in ce mai rar de la fitoestrogenii traditionali, mai mult de la cutit). Cine pe cine scoate in oras? Ele, desigur. Si atunci cine trebuie sa aiba replici inteligente si pline de umor?
Daca doriti o casatorie de tip traditional, la orice gluma fina a barbatului de langa voi zambiti delicat. In rest, nu vorbiti de loc! (Din manualul de educatie pentru tinerele femei ale clanurilor de mafioti si nu numai).
Daca doriti sa va amuzati, nu asteptati replica inteligenta a barbatului de langa voi. S-ar putea sa nu apara niciodata! Ca si cererea in casatorie de altfel. So, smart tip: say, ask, do!
marți, 25 martie 2008
wanna be rockstar
Ati vazut cerul de azi? Albastru deschis, fara pata, fara cuta.
Let aside the wind, era o vreme perfecta pentru o evadare din (less smart) urban.
Imagine that: un motor puternic, pantaloni de piele, casca neagra in care cladirile de birouri sa se oglindeasca umil... Pornesti de la semafor, din Victoriei spre Aviatorilor. Cale libera ca pentru Summit, fara pietoni bezmetici, fara masini parcate aiurea. Privesti in stanga, privesti in dreapta. Flexezi usor talpa dreapta pe pedala, stangi maneta de acceleratie, simti caii intaratati ai motorului... Ii strunesti cu greu. Si in casti, melodia atasata.
Fuck all the rest! Pe cai! E primavara! (4 all those rockstars wanna be...)
Let aside the wind, era o vreme perfecta pentru o evadare din (less smart) urban.
Imagine that: un motor puternic, pantaloni de piele, casca neagra in care cladirile de birouri sa se oglindeasca umil... Pornesti de la semafor, din Victoriei spre Aviatorilor. Cale libera ca pentru Summit, fara pietoni bezmetici, fara masini parcate aiurea. Privesti in stanga, privesti in dreapta. Flexezi usor talpa dreapta pe pedala, stangi maneta de acceleratie, simti caii intaratati ai motorului... Ii strunesti cu greu. Si in casti, melodia atasata.
Fuck all the rest! Pe cai! E primavara! (4 all those rockstars wanna be...)
duminică, 23 martie 2008
Amos Oz - ”Sa cunosti o femeie”
Dupa Cutia Neagra (carte pe care am recitit-o cu creionul in mana, subliniind pasaje de o duiosie dureroasa si interpretari stralucite ale iubirii), ”Sa cunosti o femeie” fu doar o indeletnicire de weekend, fara mari ecouri. Cartea este ... una de atmosfera, cu multa naratiune, verbe si detalii care invaluie subiectul in abstract si mister.
Talentul lui Amos Oz transpare si aici, in redarea tulburarilor de constiinta, in analiza personajelor, in descrieri realiste ale periferiei orasului, etc. Dar nu e la nivelul altor productii ale sale.
Ermetismul cartii (pana la urma nici nu intelesei care e legatura cu titlul) nu prea se potriveste nici cu lectura de placere nici cu studiul riguros.
Talentul lui Amos Oz transpare si aici, in redarea tulburarilor de constiinta, in analiza personajelor, in descrieri realiste ale periferiei orasului, etc. Dar nu e la nivelul altor productii ale sale.
Ermetismul cartii (pana la urma nici nu intelesei care e legatura cu titlul) nu prea se potriveste nici cu lectura de placere nici cu studiul riguros.
Moartea unui comis voiajor, la Bulandra
Despre piesa....
Piesa din 1949 a lui Arthur Miller (pentru cititorii de Ciao si Click, al de fuse la un moment dat cu Marilyn Monroe) s-a impus ca ... piesa de rezistenta a dramaturgiei americane.
Tema (sa-i zicem, macrosociala) este competitia si succesul pe care e cladit american dream-ul. La nivel microsocial, gasim esecul unui tata care proiecteaza asupra fiului sau toate idealurile sale nerealizate.
”Atat de actuala” am auzit printre spectatorii de ieri de la Bulandra. Credite, viata rationalizata (2zile /saptamana), printre betoane, fara flori, fara legume, relatii interumane superficiale, da, sunt actuale.
Am retinut „singurul lucru care iti apartine cu adevarat este ceea ce poti sa vinzi” (ca axioma a societatii de consum), atat de opus altei filosofii (pe care o imbratisez), ” singura avere pe care o ai este ceea ce iti ramane dupa ce ai pierdut tot”).
Finalul textului este oarecum dezamagitor, ”suntem liberi” declamat blamat nu e tocmai ceea ce ar trebui, in fond nu libertatea cauzeaza ci tocmai lipsa ei. Iar vinovat de asta e omul care (ca sa parafrazez din piesa, ”a iesit din jungla” si a creat ... orasul.
Despre actori...
Ok, cine sunt eu sa vorbesc despre Mihut si Rebenciuc, pentru asta exista reviste de specialitate.
Sa zic cate ceva de Serban Pavlu, in rolul Bill, sau mai bine zis despre efortul sau actoricesc...
3 lucruri imi displac in acest moment la el:
- faptul ca dezamageste prin asemanarea de la departare cu Keanu Reeves, nesustinuta suficient atunci cand se apropie
- jocul scenic, sau mai bine zis doar (ne)miscarea bratelor pe langa corp (da impresia ca ar simti nevoia sa gesticuleze mult, dar se abtine)
- erectia matinala din bucatarie, in ”Nichi Ardelean, colonel in rezerva”, de neuitat, din 2003 incoa (dar, desigur, nu e vina lui, intregul film fiind de un ... naturalism grosier, specific anilor puberi ai cinematografiei romanesti de dupa 89).
Rolul Bill insa a fost reusit, desi s-a vazut un efort sustinut in spatele interpretarii. Sau poate tocmai de aia.
Piesa din 1949 a lui Arthur Miller (pentru cititorii de Ciao si Click, al de fuse la un moment dat cu Marilyn Monroe) s-a impus ca ... piesa de rezistenta a dramaturgiei americane.
Tema (sa-i zicem, macrosociala) este competitia si succesul pe care e cladit american dream-ul. La nivel microsocial, gasim esecul unui tata care proiecteaza asupra fiului sau toate idealurile sale nerealizate.
”Atat de actuala” am auzit printre spectatorii de ieri de la Bulandra. Credite, viata rationalizata (2zile /saptamana), printre betoane, fara flori, fara legume, relatii interumane superficiale, da, sunt actuale.
Am retinut „singurul lucru care iti apartine cu adevarat este ceea ce poti sa vinzi” (ca axioma a societatii de consum), atat de opus altei filosofii (pe care o imbratisez), ” singura avere pe care o ai este ceea ce iti ramane dupa ce ai pierdut tot”).
Finalul textului este oarecum dezamagitor, ”suntem liberi” declamat blamat nu e tocmai ceea ce ar trebui, in fond nu libertatea cauzeaza ci tocmai lipsa ei. Iar vinovat de asta e omul care (ca sa parafrazez din piesa, ”a iesit din jungla” si a creat ... orasul.
Despre actori...
Ok, cine sunt eu sa vorbesc despre Mihut si Rebenciuc, pentru asta exista reviste de specialitate.
Sa zic cate ceva de Serban Pavlu, in rolul Bill, sau mai bine zis despre efortul sau actoricesc...
3 lucruri imi displac in acest moment la el:
- faptul ca dezamageste prin asemanarea de la departare cu Keanu Reeves, nesustinuta suficient atunci cand se apropie
- jocul scenic, sau mai bine zis doar (ne)miscarea bratelor pe langa corp (da impresia ca ar simti nevoia sa gesticuleze mult, dar se abtine)
- erectia matinala din bucatarie, in ”Nichi Ardelean, colonel in rezerva”, de neuitat, din 2003 incoa (dar, desigur, nu e vina lui, intregul film fiind de un ... naturalism grosier, specific anilor puberi ai cinematografiei romanesti de dupa 89).
Rolul Bill insa a fost reusit, desi s-a vazut un efort sustinut in spatele interpretarii. Sau poate tocmai de aia.
Salsburg Cafe (ba nu!)
Am auzit de bine de cafenea, i-am dat o sansa. Prajituri mult sub alte cofetarii. Preturi imense, calitate... redusa. Nu merita.
duminică, 16 martie 2008
anul 2018 in business(ul lor)
Un studiu al Chartered Management Institute din Marea Britanie analizeaza posibilele evolutii ale businessului in urmatoarea decada. Pe langa "virtualizarea" economiei, raspandirea muncii la domiciliu, schimbarile sociale antrenate de participarea femeilor in top management, raspandirea echipelor multigenerationale, sporirea influentei organizatiilor (depasind-o pe cea a guvernelor) etc, sunt si ceva preziceri mai fanteziste precum folosirea hologramelor in comunicare si.. controlul angajatilor prin implantarea de cipuri. Microcipurile ar fi folosite si pentru upgradarea eficientei muncii...
Desigur, nu avem de ce sa ne temem. Pana una alta, la noi, unii manageri ar avea nevoie de un upgrade de neuroni (sa nu mai aiba IQul unei broaste).
Desigur, nu avem de ce sa ne temem. Pana una alta, la noi, unii manageri ar avea nevoie de un upgrade de neuroni (sa nu mai aiba IQul unei broaste).
Caffe latte, sunday brunch
Caffe latte e un loc dragut, cu ciocolata buna si prajituri asemenea. Cafeaua are gust si e un loc plin de vizitatori pana spre pranz. Vecinatatea Cismigiului cu gradina sa cu flori e un atu in plus. Nu se poate plati cu cardul si nu intotdeauna ce e in meniu isi gaseste corespondenta in vitrina, dar pe ansamblu e ok.
vineri, 14 martie 2008
Kilipirim, kilipirim cu totii
La Dalles, targ de carte. Reduceri? Nu prea mi-am dat seama. Dar cartea e carte, merita si cu 30% in plus...
M-am plimbat de la un raft la altul, cu privirea suprasolicitata de coperti colorate. Pentru orice cercetator de piata, aflat pe teren la urmarit consumatorul de carte, as fi fost un cosmar. Am reactionat doar la un Murakami mai nou, un Amos Oz (de fapt 2) si la ceva istorie a artei. Ce a determinat achizita lui Murakami? Ce a determinat neachizitia celorlalte? O fraza. Iris Murdoch ma pierdu printre cuvinte, Amos Oz nu se mai incadra in buget.
Next time, de mers cu bibiografie!
M-am plimbat de la un raft la altul, cu privirea suprasolicitata de coperti colorate. Pentru orice cercetator de piata, aflat pe teren la urmarit consumatorul de carte, as fi fost un cosmar. Am reactionat doar la un Murakami mai nou, un Amos Oz (de fapt 2) si la ceva istorie a artei. Ce a determinat achizita lui Murakami? Ce a determinat neachizitia celorlalte? O fraza. Iris Murdoch ma pierdu printre cuvinte, Amos Oz nu se mai incadra in buget.
Next time, de mers cu bibiografie!
sâmbătă, 8 martie 2008
About honor above all
Iata un topic desuet, not so smart after all.
In vremuri de restriste, cand cel mai mult conteaza cate plasme si cati cai turati iti poti achizitiona, alpinismul pe cadavre poate deveni un sport... de larga raspandire. Sa pomenesti de onoare e complet aiurea, dar ceva imi spune ca va deveni candva un accesoriu la moda. Asadar, pentru a nu fi luati pe nepregatite de noile trenduri, periati-va bine prezentul de tentatiile dezonorante... Ca intr-o zi, nici cu Cif nici cu Vanish, s-ar putea sa nu va puteti scoate in lume, alaturi de cel mai nou model de... Porsche (pe hidrogen desigur).
Prima lectie de style!
In vremuri de restriste, cand cel mai mult conteaza cate plasme si cati cai turati iti poti achizitiona, alpinismul pe cadavre poate deveni un sport... de larga raspandire. Sa pomenesti de onoare e complet aiurea, dar ceva imi spune ca va deveni candva un accesoriu la moda. Asadar, pentru a nu fi luati pe nepregatite de noile trenduri, periati-va bine prezentul de tentatiile dezonorante... Ca intr-o zi, nici cu Cif nici cu Vanish, s-ar putea sa nu va puteti scoate in lume, alaturi de cel mai nou model de... Porsche (pe hidrogen desigur).
Prima lectie de style!
sâmbătă, 1 martie 2008
Kitsch cine vine primavara?
Conceptul de kitsch a aparut in Germania desemnand reproducerile de proasta calitate a unor obiecte de arta, in special a celor ce incorporau ceva melodrama si sentimentalism. Intre 1860 si 1870, in targurile de arta din Munchen, era folosit pentru a numi picturi sau schite ieftine. Tagma noilor imbogatiti stia ceva despre arta, ca fiind probabil un ceva colorat de pus pe perete si atunci achizitiona ”chestii” din acelea (mai ales ca erau ieftine), pentru a mima statutul social al elitelor care detineau opere de arta.
Kitschul este de cele mai multe ori o nepotrivire intre intentie si materializare. Este un produs ieftin, de prost gust, sentimental (in sensul ca inglobeaza o doza de emotionalitate, fie ca e vorba de icoane cu beculetze, mama cu pruncul sau un cap de mort).
Kitschul imita, copiaza, incearca sa obtine rezultate mari cu eforturi mici. In aceasta categorie ar intra nu numai obiectele de decor dar si comportamentele. Ipocrizia de exemplu e foarte kitsch.
Inutilul este kitsch, aglomerarile de lucruri fara valoare (colectiile sunt usor discutabile aici).
Pentru cei rataciti pe blog, si care nu au prins discutia de la inceput...
Kitsch sunt: piticii de gradina, statuile de ipsoz, ornamentele din ipsoz sau alte materiale ieftine, casele din lemn si pietre de rau in zone nemontane, casele de stuf intre betoane, obiectele de decor ce reproduc stiluri din care nu fac parte ca data a realizarii, producator si material - vase, boluri, castroane care arata ca fiind din vesela lui Lodovic al XIV-lea dar au fost facute in China, tablourile cu culori lesioase, realizate de catre o masina, tablourile care se pretind fotografii, fotografiile care se doresc tablouri si care se lucreaza de catre calculator, poliesterul cand are veleitati de matase, atitudinea atotstiutoare (oricand), si, da, desigur, martisoarele de 3 kile.
Si obiectele de arta (multi)functionale si obiectele multi-multifunctionale, pe principiul packagingului, ca de ex, uite o scrumiera si in plus are si un obiect de arta care face pipi!
Kitschul este de cele mai multe ori o nepotrivire intre intentie si materializare. Este un produs ieftin, de prost gust, sentimental (in sensul ca inglobeaza o doza de emotionalitate, fie ca e vorba de icoane cu beculetze, mama cu pruncul sau un cap de mort).
Kitschul imita, copiaza, incearca sa obtine rezultate mari cu eforturi mici. In aceasta categorie ar intra nu numai obiectele de decor dar si comportamentele. Ipocrizia de exemplu e foarte kitsch.
Inutilul este kitsch, aglomerarile de lucruri fara valoare (colectiile sunt usor discutabile aici).
Pentru cei rataciti pe blog, si care nu au prins discutia de la inceput...
Kitsch sunt: piticii de gradina, statuile de ipsoz, ornamentele din ipsoz sau alte materiale ieftine, casele din lemn si pietre de rau in zone nemontane, casele de stuf intre betoane, obiectele de decor ce reproduc stiluri din care nu fac parte ca data a realizarii, producator si material - vase, boluri, castroane care arata ca fiind din vesela lui Lodovic al XIV-lea dar au fost facute in China, tablourile cu culori lesioase, realizate de catre o masina, tablourile care se pretind fotografii, fotografiile care se doresc tablouri si care se lucreaza de catre calculator, poliesterul cand are veleitati de matase, atitudinea atotstiutoare (oricand), si, da, desigur, martisoarele de 3 kile.
Si obiectele de arta (multi)functionale si obiectele multi-multifunctionale, pe principiul packagingului, ca de ex, uite o scrumiera si in plus are si un obiect de arta care face pipi!
Martishor (sic!)
Martișorul este o traditie cu ceva semnificatii. Ca vechime, merge pana pe vremea dacilor, inainte de crestinism (deci ar lua Craciunul, la vechime) si vorbeste despre bine si rau in varianta simplista a cald-rece a oamenilor de atunci. Semnificantul in acest caz erau iniatial o moneda,apoi mici pietre de rau vopsite in alb rosu. Se purtau de pe 1 martie pana la pieirea iernii. Firul rosu -alb asta simbolizeaza: lupta dintre bine si rau (cine spune ca religiile sunt diverse?). Mai se zice ca poarta noroc. Mai vesteste si primavara (dar, pentru asta exista CNN Weather). Iar pentru noroc exista cursuri de dezvoltare personala. Si Jack Weltch. Care vine in iunie.
Hai, primavara frumoasa everybody!
Hai, primavara frumoasa everybody!
Joi.megaJoy la Odeon
Pentru ca percep tema extrem de(dureros)subiectiv, piesele despre batranete mi se par din start proaste, ca idee (am nedreptatit si Alex si Morris, din aceleasi motive). Numai cine nu stie ce inseamna batranetea se poate amuza pe seama degradarii umane, vazand in ea doar o balbaiala simpatica. Batranetea inseamna o lupta pierduta dinainte, in care sfortarile de a te sustrage sfarsitului (asemeni personajelor din piesa) sunt experiente ridicole, patetice, jalnice, dar mai ales profund triste pentru individ si pentru cei apropiati lui. Totusi, o singura atitudine salveaza cu demnitate situatia, aceea a acceptarii (in fond, cine se poate lupta cu timpul?) si piesa tocmai meritul asta in are, de a arata fatis ce inseamna nu numai batranetea, dar, mai important, ce e viata si ce ramane pana la urma din ea.
O piesa cu arome(la propriu, probabil pentru cei din primul rand) naturaliste, cu caractere cu substanta si coerente. Singura nuca in perete este o interventie nostalgic comunista, fara legatura cu atemporalitatea subiectului piesei. Si, culmea, incredintata si unei actrite ale carei declamatii sunt de fiecare data un efort sonor semnificativ (Crina Mandache, careia pana acum, nu i-am putut gasi alta calitate decat ca aduce oarecum a Kristin Scott Thomas).
Trupul reprezinta un instrument hedonist, reiese din ritualul cu care sunt intampinate felurile de mancare si depanate indepartate (sau nu) amintiri erotice.
Limbaj viu, care ar creste si traficul pe blogul meu de ar fi mentionate (barbatii sunt niste futanti, rivala in dragoste seamana cu o pi... de maimuta, etc ) dar nederanjant (sa ne amintim, prin elementul comun, CCojocaru, si de Chat, acea catastrofa din Green Hours).
Dureaza 2 ore si ceva, perfect suportabil.
O piesa cu arome(la propriu, probabil pentru cei din primul rand) naturaliste, cu caractere cu substanta si coerente. Singura nuca in perete este o interventie nostalgic comunista, fara legatura cu atemporalitatea subiectului piesei. Si, culmea, incredintata si unei actrite ale carei declamatii sunt de fiecare data un efort sonor semnificativ (Crina Mandache, careia pana acum, nu i-am putut gasi alta calitate decat ca aduce oarecum a Kristin Scott Thomas).
Trupul reprezinta un instrument hedonist, reiese din ritualul cu care sunt intampinate felurile de mancare si depanate indepartate (sau nu) amintiri erotice.
Limbaj viu, care ar creste si traficul pe blogul meu de ar fi mentionate (barbatii sunt niste futanti, rivala in dragoste seamana cu o pi... de maimuta, etc ) dar nederanjant (sa ne amintim, prin elementul comun, CCojocaru, si de Chat, acea catastrofa din Green Hours).
Dureaza 2 ore si ceva, perfect suportabil.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)